În mine erau douăzeci de generații
Pe puțin
Și-azi dimineață, nu știu din ce cauză,
Poate unde era geamul deschis,
Unul s-a aruncat de la etaj.

Atunci toți
Au început să se arunce,
Ca de pe o trambulină,
Unul dupa altul, în lanț,
După principiul dezintegrării
Oilor.

Într-o jumătate de oră
Rămăsesem absolut gol,
Și de rușine m-am aruncat și eu.
Am murit cred pe la etajul patru,
În orice caz, pe la doi
Eram dus.

Toate acestea
Vi le povestește acum un trecător,
Adică unul dintre noi
Care-a picat pe moale.