O agrafă din neștiut sări pe trepte,
Și o zi cu aroma unui declin de stamine
Se despletește-n dansul amintirilor:

Rondul mister al trupului, arc, al Dianei
Se încorda spre siderale faune.
Păreai o creastă albă de val, încremenită,
Cu noctiluci în creștet și dominând furtuna.

Ne rătăceam printre algele roșii ale amurgului;
Orașul uitat, ca o vidă scoică, vibra după Venus.

Elfele mâinilor temându-se de adâncuri,
În somn s-au oprit pe sâni de mărgean,
Când veni și umbra, ca Neptun, cu tridentul lămpii,
Aducând salinul plâns al împăcării.