Doar moartea consolează și-ndeamnă a trăi;
E idealul vieții și e nădejdea toată,
E elixirul care ne-animă și ne-mbată
Și care dă puterea să mai trăim o zi;

Prin brumă și zăpadă, în zarea-ntunecată,
E unica lumină de raze argintii;
E cârciuma vestită în care vom găsi
Și somnul și ospățul și liniștea visată;

E îngerul ce ține în mână strâns închis
Eternul somn și darul extaticului vis
Și care dă culcușul de veci sărmanilor;

E-a zeilor mânie, e-un adăpost tăcut,
E avuția celor săraci, e țara lor,
E poarta-ntredeschisă spre-un cer necunoscut!