Tu m-ai făcut nesfârșită
așa a fost plăcut înaintea Ta:
o gingașă cupă ce-o deșerți
și o-ndestulezi mereu cu proaspătă viață,
un flaut de trestie ce sună pe dealuri și prin văi
melodii veșnic noi suflând peste ele.
La nemuritoarea-ți atingere,
inima-mi îmbătată
inundă și-n valuri de nespus se revarsă.
Pentru darurile-Þi nesfârșite,
ca să le pot primi,
am doar mâinile acestea strâmte.
Și timpurile trec
și tu-mi dăruiești
și mereu rămâne loc pentru a umple.