Maci micuți, voi, mici flăcări ale iadului,
Chiar nu faceți nici un rău ?

Pâlpâiți. Nu pot să vă ating.
Îmi întind mâinile printre flăcări. Nu mă arde nimic.

Și mă istovește să vă pândesc astfel
Pâlpâind mereu, ridați și limpezi, roșii ca pielița dinlăuntrul gurii.

O gură din care s-a scurs tocmai sângele.
Fuste micuțe însângerate !

Sunt fumegări pe care eu nu le pot atinge cu mâinile.
Unde vă sunt balsamele adormitoare, capsulele voastre grețoase ?