Am o deprindere monstruoasă aproape –
Nu-mi place să fiu datoare nimănui.
Doctorului care mă vindecă îi trimit flori,
Pentru sănătate garoafe
Și suntem chit.
Ospătarului îi las restul pe masă,
Celui care îmi face-un cadou
Îi fac unul mai mare,
Celui care-mi surâde-i surâd,
Celui care-mi rânjește-i surâd.
Închei toate socotelile în felul acesta,
Rămânând deasupra,
Tăind toate punțile
Și, câteodată,
Mă cuprinde-o dorință nebună
Să fiu recunoscătoare cuiva,
Să mă târăsc în genunchi mulțumind,
Să strig: “Nu sunt vrednică
Nici dându-mi viața să înapoiez bunătate atâta!”
Dar în urma mea totu-i plătit.