Nu era lună-n noaptea ceea...
Nici o sclipire...nici un foșnet...nici
măcar-suflare umedă- mareea...

Noi singuri stam pe țărm, între nisipuri,
împleticiți în dragoste, răpuși
de-o contemplare fără chipuri...

Murise marea...mâna ta străină
îmi odihnea pe umăr, și
un sânge lenevos, ca o rășină,

trecea prin noi...Dar, ca la o răspânte,
deodată m-ai întors spre gura ta
-și marea, vântul, sângele-ncepu să cânte.