Amanții laudă în astă lume
iubitei fie părul sau figura,
ivoriul alb al coapsei, ori statura,
ori ochii, dându-le un veșnic nume.

Dar eu nu-i cânt frumsețea, ce mâini nu e,
cât geniul ’nalt ce i l-a dat Natura
și-un spirit liber, cunoscând bravura
de-a nu simți povara tristei hume.

Ea toată-i doar divină puritate,
de grații nefugind, și e vorbire
ce din înțelepciune nu se-abate.

De-ar fi poetica mea dăruire
egală frumuseții ei curate,
statuie aș dura, fără pieire.

(Traducere C.D. Zeletin, Humanitas 2008)

Altri loderà il viso, altri le chiome
de la sua donna, altri l’avorio bianco
di che formò Natura il petto e il fianco;
altri darà a’ begli occhi eterno nome;

me non mortal, fragil bellezza, come
un ingegno divino, ha mosso unquanco,
un animo così libero e franco,
come non senta le corporee some,

una chiara eloquenzia, che deriva
da un fonte di saper; una onestade
di cortese atto e leggiadria non schiva;

e se l’opra mia fusse alla bontade
de la materia ugual, ne farei viva
statua che dureria più d’una etade.