E încă în mine greul pietrelor dintre cari
m-am ridicat cînd zi s-a făcut.
Dragoste, împrumută-mi tu ușurința
cu care norii albi umblă-n azur peste abisuri
și grația fără ființă a verdelui, frunzelor.
Sînt încă în mine greul pămîntului și deznădejdea
lutoasă. În mine tînguitoarele nopți.
Neguri mai stăruie-n gînd
și tălpile fără de voie mai prind rădăcini
pe drumuri neprietenoase.
Din trecut cîteodată mai vine un vînt.
În ceasurile desprimăvărării, dragoste,
în ceasurile-acestea, ce singură tu le numeri,
căci numai tu nu ai amintirea
marilor întunecimi,
fă să uit cumplita povară
a văzduhului negru ce-l port pe umeri
și dă-mi tăria de a suporta
bucuria eliberării.