agonia
espanol

v3
 

Agonia.Net | Reglas | Mission Contacto | Regístrate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Artículo Comunidades Concurso Ensayo Multimedia Personales Poemas Presa Prosa _QUOTE Guión Especial

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Textos del mismo autor


Traducciones de este texto
0

 Los comentarios de los miembros


print e-mail
Visualizaciones: 9366 .



Domnisoara Christina
prosa [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
por [Mircea_Eliade ]

2003-04-17  | [Este texto, tienes que leerlo en romana]    |  Inscrito en la biblioteca por olga deleanu



Domnisoara Christina ramasese foarte aproape de el, cu sanii goi, cu parul despletit, asteptandu-l. "Egor, ma umilesti!" ii auzi el gandurile. Stinge lampa, apropie-te!". Egor incerca zadarnic sa se impotriveasca. Simtea in creier porunca domnisoarei Christina, simtea in sange chemarile ei otravite. "Daca ma saruta, sunt pierdut", gandi el. Dar simtea in acelasi timp cum il cuprinde delirul, cum doreste carnea aceea atat de vie si atat de salbateca in tresaririle ei. Trupul domnisoarei Christina il astepta atat de infometat, incat Egor se clatina ametit, indreptandu-se catre pat. Simtea cu o draceasca luciditate cum se pierde, cum il ineaca greata si voluptatea. INca un pas, inca un pas...
In fata lui, in fata buzelor lui, se deschidea gura Christinei. Cand se apropiase atat de mult? Intinse bratele si cuprinse umerii de zapada ai fetei. Carnea era atat de rece si atat de fierbinte in acelasi timp, incat Egor se prabusi in pat; era peste putinta de indurat focul acela neasemuit cu nici o flacara, senzatia aceea ca apuca in maini ceva cu neputinta de apucat...Simti deodata gura Christinei cautandu-i buzele. Gura ei era atat de fierbinte, incat Egor nu simti, in acea dintai clipa, decat o coplesitoare durere in tot trupul. Apoi, dulceata otravita i se prelinse in sange. Nu se mai putea impotrivi. Rasuflarea lui trecu in rasuflarea Christinei si buzele lui se lasara supte, incendiate de gura ei, dulce ca o boala neinchipuita. Dezmierdatea era atat de salbatica, incat Egor lacrama, si simti cum i se despart oasele testei, cum i se moaie oasele si carnea toata i se infiora intr-un spasm suprem.
Christina isi ridica fruntea si-l privi printre gene. "Ce frumos esti tu, Egor!"...Il mangaie, ii apropie incet obrazul de sanii ei mici si tremuratori. Lui Egor i se paru ca aude de undeva un glas surd, melodios, recitand aproape de ureche ...
Nu fusese, parca, glasul ei din vis; nu era nici glasul ei neauzit, izband de-a dreptul prin ganduri. Cineva rostise langa ei frantura din poem. Versurile i se pareacu cunoscute lui Egor, i se pareau de mult cetite, intr-o toamne din liceu, intr-o noapte de mare singuratate. "Egor, tu ce ochi ai?" il intreba Christina. Ii intoarse capul cu mainile ei mici si-l privi adanc, infiorata. "Tu, zeu cu ochii negri!" Ai ochi vineti, neinfricati...Cate femei s-au oglindit in ei, Egor?...Cum as topi gheata ochilor tai cu gura mea, iubite! De ce nu m-as asteptat, de ce n-ai vrut sa ma iubesti, numai pe mine?..."
Egor tremura, dar nu mai era un spasm de teroare, ci nerabdarea trupului lui intreg, mistuirea lui deliranta in asteptarea marei dezmierdari. Carnea lui se risipea innebunita, caci voluptatea il sugruma, il umilea. gura Christinei avea gustul fructelor din vis, gustul tuturor betilor neingaduite, blestemate. Nici in cele mai dracesti inchipuiri de dragoste nu picurase atata otrava, atata roua. In bratele Christinei, Egor simtea cele mai nelegiuite bucurii, o data cu o cereasca risipire, impartasir ein tot si in toate. Incest, crima, nebunie - amanta, sora, inger... Totul se aduna si se mistuia alaturi de carnea aceasta incendiata si totusi fara viata...
- Christina, visez? sopti el, palid, cu pupilele turburi.
Fata ii zambi. Roua buzelor ei nu se clintea; gura ramase infiorata de acelasi zambet. Si totusi, Egor auzi lamurit raspunsul:
"...si tot astfel, daca inchid un ochi, vad mana mea mai mica decaut cu amandoi... IN fapta, lumea-i visul sufletului nostru.."
"Da, da, treceau gandurile prin mintea lui Egor, ea are dreptate. Acum visez. Si nu ma sileste nimeni sa ma trezesc."
"Vorbeste-mi, Egor! auzi el chemarea in gand. Glasul tau ma doare, ma ucide... Dar nu mai pot fara glasul tau!..."
- Ce vrei sa-ti spun, Christina! intreba Egor, istovit.
De ce-l tinea acum la sanul ei si-l silea sa vorbeasca, silindu-l in acelasi timp sa astepte, sa intarzie imbratisarea lor intreaga? De ce il chemase cu atata nerabdare si se dezbracase in fata lui, si acum, numai pe jumatate goala, uitase si de lumina care la inceput o facuse sa sufere, si de timiditatea lui, si de ispitirile ei?
- Ce vrei sa-ti spun? repeta el, privind-o in ochi. Esti moarta sau esti numai in vis?
Obrazul Christinei se intrista pana la deznadejde. Nu lacrama, dar ochii ei isi pierdura brusc sticlirea si se turburara. Zambetul ei inflori anevoie si buzele nu mai purtau acum parfumul acela otravit care ravasise carnea barbatului din bratele ei.
"De ce-ntrebi mereu, Egor, dragostea mea? ii auzi el gandurile. Dece vrei sa stii daca sutn intr-adevar moarta si tu esti muritor?...Daca ai putea ramane langa mine, daca ai putea fi numai al meu, ce neauzita minune s-ar implini!..."
- Dar acum te iubesc, gemu Egor. N-am vrut sa te iubesc la inceput, mi-a fost frica de tine! Dar acum te iubesc Ce mi-ai dat sa beau, Christina? Ce matraguna rodeste din buzele tale?...
Delirul il cuprindea brusc; parca si sangele, si mintea, si vorba i-au fost deodata otravite. Incepu sa vorbeasca in nestire, apropiindu-si tot mai mult fruntea de sanii Christinei, soptind si sarutand, cautand infiorat carnea de zapada in care voia sa se mistuie.
Christina zambi. "Asa iubitul meu, vorbeste-mi de patima, spune-mi mereu ca iti place trupul meu, uita-te mult in ochii mei, pierde-te!..."
- As vrea sa te sarut! sopti turburat Egor.
- Simti atunci inca o data jarul buzelor ei, beatitudinea aceea incremenita. I se paru ca se pierde, ca lesina, si inchise ochii. Auzi iarasi gandul Christinei. "Dezbraca-ma, Egor! Dezbraca-ma tu!..." Incepu sa-si afunde mainile in matasurile ei inveninate. Degetele ii ardeau, ca si cum ar fi fost strivite intre gheturi. Sangele i se zbatea spre inima. POfta pe care o simtea acum Egor il zvarlea orbeste, innebunit, intr-o voluptate impletita cu dezgust. Un imbold dracesc de a se risipi intr-un singur spasm. Sub degetele lui palide, trupul Christinei incepu sa tremure. Si totusi, nu auzea nici un oftat, nici o rasuflare pe buzele ei desfacute si umede. Carnea Christinei traia cu desavarsire altfel; inchisa in ea, fara aburi, fara soapte.
- "Cine te-a invatat sa dezmierzi, zburatorule?! il intreba gandul Christinei. De ce ma ard mainile tale, de ce ma ucide sarutarea ta?!" Egor ii desfacu corsetul si isi cobori degetele de-a lungul spatelui ei. Deodata incremeni si incepu sa tremure. I se paru ca se desteapta pe marginea unei balti putrezite, aproape sa cada. Christina il privi lung, intrebator, dar Egor nu ridica ochii spre ea. Degetele lui intalnisera o rana umeda si calda; singurul loc cald pe trupul nefiresc al Christinei. Palma ii alunecase ametita pe pielea ei de mare necunoscuta si impietrise zgarcindu-se, prinsa in sange. Rana era inca proaspata si atat de vie, incat Egor avu impresia ca se despicase numai cu putine clipe inainte. Sangele galgaia. Si totusi, cum de nu patrundea prin corset, cum de nu inrosea rochia?...

.  | index








 
shim La casa de la literatura shim
shim
poezii  Busca  Agonia.Net  

La reproducción de cualquier texto que pertenece al portal sin nuestro permiso està estrictamente prohibida.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Política de publicación et confidencialidad

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!