Pàgina: 1
A DON LUIS DE GÓNGORA
:
Poemas 2008-05-10 (6935 senalas)
TEMORES EN EL FAVOR
:
Poemas 2008-06-26 (6163 senalas)
TÚRBASE EL POETA DE VERSE FAVORECIDO
:
Poemas 2008-06-26 (6438 senalas)
A CRISTO EN LA CRUZ
:
Poemas 2008-05-10 (7020 senalas)
A LA MUERTE DE CARLOS FÉLIX
:
Poemas 2008-05-10 (7203 senalas)
A LA MUERTE DE CRISTO NUESTRO SEÑOR
:
Poemas 2008-05-10 (7329 senalas)
A LA NOCHE
:
Poemas 2008-05-10 (6902 senalas)
A LA NUEVA LENGUA
:
Poemas 2008-05-10 (6021 senalas)
A LA SANTÍSIMA MADALENA
: LXVIII
Poemas 2008-05-10 (6448 senalas)
A LA SEPULTURA DE TEODORA DE URBINA
:
Poemas 2008-05-10 (6205 senalas)
Adonde quiera...
:
 Poemas 2009-12-14 (7702 senalas)
Nu mai e-Amor așa chiar cum se spune…
:
Poemas 2011-01-10 (6328 senalas)
Quiero escribir, y el llanto no me deja
:
Poemas 2008-07-19 (6992 senalas)
Rota barquilla mía, que arrojada
:
Poemas 2008-07-19 (6977 senalas)
Sale la estrella de Venus
:
Poemas 2008-07-19 (6204 senalas)
SATISFACCIONES DE CELOS
:
Poemas 2008-07-19 (5893 senalas)
Sentado en esta peña
:
Poemas 2008-07-19 (6404 senalas)
Sentado Endimión al pie de Atlante
:
Poemas 2008-07-19 (6482 senalas)
SENTIMIENTOS DE AUSENCIA, A IMITACIÓN DE GARCILASO
:
Poemas 2008-07-19 (6231 senalas)
SOLILOQUIO I
:
Poemas 2008-06-26 (5949 senalas)
Spre singurătăți mă duc…
: A mis soledades voy
Poemas 2011-01-10 (8001 senalas)
Suelta mi manso, mayoral extraño
:
Poemas 2008-06-26 (8279 senalas)
Sulca del mar de Amor las rubias ondas
:
Poemas 2008-06-26 (6475 senalas)
Unde te duci, nebună, rău spre-a-mi face…
:
Poemas 2011-01-10 (6234 senalas)
Varios efectos del amor
:
Poemas 2010-01-22 (5931 senalas)
Vengada la hermosa Filis
:
Poemas 2008-05-31 (6380 senalas)
Versos de amor, conceptos esparcidos
:
Poemas 2008-05-31 (7944 senalas)
Vierte racimos la gloriosa palma
:
Poemas 2008-05-31 (6156 senalas)
Vireno, aquel mi manso regalado
:
Poemas 2008-05-31 (6439 senalas)
Vivas memorias, máquinas difundas
:
Poemas 2008-05-31 (6431 senalas)
Ya vengo con el voto y la cadena
:
Poemas 2008-05-31 (6213 senalas)
Yo dije siempre, y lo diré, y lo digo
:
Poemas 2008-05-22 (6664 senalas)
Yo me muero de amor, que no sabía
:
Poemas 2008-05-22 (6745 senalas)
Yo pagaré con lágrimas la risa
:
Poemas 2008-05-22 (6361 senalas)
Zagalejo de perlas
:
Poemas 2008-05-22 (6573 senalas)
¡Quítenme aquesta puente que me mata
:
Poemas 2008-07-19 (6469 senalas)
Pàgina: 1 |
|
|
|
|
|
Biografía Félix Lope de Vega y Carpio
Félix Lope de Vega y Carpio (n. 25 noiembrie 1562, Madrid — d. 27 august 1635) a fost un scriitor spaniol, considerat unul din cei mai importanți poeți și dramaturgi ai „Secolului de aur” al literaturii spaniole. Volumul mare al operelor sale îl încadrează între cei mai prolifici autori ai literaturii universale. Numit „Phoenixul ingeniului” de către unii și „Monstrul Naturii” de către Miguel de Cervantes, Lope de Vega a fost creatorul „formulei” teatrului clasic spaniol, operele sale reprezentându-se și în actualitate în cadrul festivalelor de teatru clasic. Este de asemenea unul dintre marii poeți de expresie spaniolă și continuă să influențeze tineri scriitori.
Este autorul a 3000 de sonete, 3 romane, 4 nuvele, 9 epopee, 3 poeme didactice și a sute de comedii (1800, conform lui Juan Pérez de Montalbán); a cultivat toate speciile literare, cu excepția nuvelei picarești. Atât viața, cât și opera lui Lope de Vega au fost caracterizate de o exuberanță extremă. A fost prieten cu Quevedo și Alarcón.
Lope de Vega provenea dintr-o familie modestă, originară din Valle del Carriedo, din munții cantabrici. Nu există informații sigure privind-o pe mama sa, Francisca Fernández Flórez. În schimb, se cunoaște că tatăl său, Félix de Vega, era croitor de profesie și că, după ce a trecut scurt timp prin Valladolid, s-a stabilit la Madrid în 1561, atras de posibilitățile de câștig în recent stabilita capitală a Spaniei. Cu toate acestea, Lope de Vega avea să afirme mai târziu că tatăl său a ajuns la Madrid în căutarea unei femei de care era îndrăgostit, întâlnind-o însă pe cea care avea să fie mama scriitorului, nou-născutul fiind rodul reconcilierii între cei doi și datorându-și existența sentimentului de gelozie.
Lope de Vega a fost un copil foarte precoce; citea în latină și castiliană pe când avea doar cinci ani, iar la doisprezece începuse să compună deja comedii; se consideră că prima sa comedie se numea „El verdadero amante” („Amantul adevărat”). Grație talentului său, a fost dus la școala din Madrid condusă de poetul și muzicianul Vicente Espinel, pe care poetul îl va cita cu venerație în scrierile sale. Și-a continuat educația în cadrul Companiei lui Iisus, care va deveni „Colegiu Imperial” în 1574.
După aceea a urmat timp de patru ani (1577-1581) cursurile universității Alcalá de Henares, fără să obțină însă vreo diplomă. Se consideră că viața sa dezordonată și pasiunea pentru femei îl făceau inapt pentru cariera de preot și protectorii săi au renunțat la a-i mai finanța studiile. Lope nu a reușit să obțină titlul de bacalaureat și, pentru a-și câștiga existența, s-a angajat ca secretar a unor personalități, scriind și comedii și alte piese de teatru la comandă. În 1583 s-a înrolat în marină și a luptat în bătălia de la Isla Terceira, sub comanda viitorului său prieten don Álvaro de Bazán, marchiz al Sfintei Cruci de Mudela. Va dedica una dintre comediile sale fiului marchizului.
În ultimii ani de viață Lope de Vega s-a îndrăgostit de Marta de Nevares, fapt ce se poate considera „sacrilegiu”, având în vedere că el era preot; ea era o femeie foarte frumoasă, cu ochii verzi, după cum a declarat Lope în poemele pe care le-a compus și în care ea apare sub numele „Amarilis” sau „Marcia Leonarda”. În această perioadă Lope a cultivat în special poezia comică și filozofică, dedublându-se în poetul heteronim „Tomé de Burguillos” și meditând senin asupra bătrâneții, precum și asupra tinereții sale nebunești, în poezii de tip „romances”.
Ultimii ani ai lui Lope de Vega au fost de fapt nefericiți, în ciuda onorurilor primite din parte regelui și a Papei. A suferit pentru orbirea Martei din anul 1626 și pentru moartea sa din 1628. Lope Félix, fiul său și a Micaelei de Luján, care avea talent pentru poezie, s-a înecat în timp ce pescuia perle, în 1634. Fiica sa iubită, Antonia Clara, a fost sechestrată de un nobil. Feliciana, pe atunci singura sa fiică legitimă, a avut doi copii : o fată, care s-a călugărit, și un băiat, Luis Antonio de Usategui y Vega, care a devenit căpitan și a murit la Milano în slujba regelui. Doar o fiică neligitimă, călugărița Marcela, avea să moară după tatăl său.
Lope de Vega a murit pe 27 august 1635. Moartea sa a fost regretată atunci de mulți spanioli. 200 de autori i-au dedicat elogii, publicate în Madrid și Veneția. Operele sale se bucurau de o reputație extraordinară încă din timpul vieții sale. „E scrisă de Lope” era o formulă utilizată frecvent pentru a indica excelența unei scrieri, deși asta nu a ajutat mereu în atribuirea și publicarea posterioară a comediilor sale. Miguel de Cervantes, în ciuda antipatiei pentru Lope din motive personale, avea să-l numească „El monstruo de la Naturaleza” („Monstrul Naturii”), datorită fecundității sale literare.
Lope de Voga n-a îndrăznit niciodată să publice un volum de poezii. Pe de altă parte, n-a vrut să-și vadă poeziile rămase nepublicate. Soluția găsită a fost una obișnuită pentru epoca sa : le-a introdus în nuvelele sale. „Arcadia”, scriere inspirată de opera omonimă a lui Jacopo Sannazaro, a fost publicată la Madrid în 1598 și s-a bucurat de un succes considerabil. A fost opera cea mai des reeditată din secolul XVII, de douăzeci de ori între 1598 și 1675. Osuna a afirmat că nuvela conține aproape 6000 de versuri, mai multe decât rândurile în proză. În zilele noastre unui cititor îi vine greu să înțeleagă că o nuvelă, oricât de poetică ar fi, ar putea conține în jur de 160 de poeme. Este greu de crezut că o asemenea bogăție de versuri ar putea constitui doar un decor pentru proză. Mai degrabă firul epic este o scuză pentru prezentarea în fața publicului a unor creații lirice scrise cu anterioritate, la care au fost probabil adăugate multe creații lirice scrise „ad-hoc”.
Lope de Vega este, alături de Luis de Góngora, liderul unei generații foarte precoce de poeți, care a început să se afirme în decada 1580-1590. Acești poeți încep să fie cunoscuți și apreciați încă de la vârsta de optsprezece sau douăzeci de ani, deși la început este clar că nu intenționau să-i impresioneze pe editori, deoarece nici măcar nu își semnau operele, ceea ce a pus mai apoi piedici serioase criticilor literari în încercarea lor de a organiza corect operele.
|
Textos Recomendados
