Atâta har

Atâta har îmi dăruiești, Iisuse,
Ca unui pom prea aplecat de rod,
Talantul Tău eu îl îngrop în spuse,
Și în netrebnicia-mi de Irod -

Și îți rămân mereu dator cu viață,
Cu fiecare zi, și orice ceas,
Și mă rog Þie, și îmi dai povață,
Și inimă, și minte, și popas -

Prea scump izvor a toată bunătatea,
Când mă încrâncenez și nu mai dau
la nici un biet sărman o pâine, sau
un firfiric, să-i fie caldă viața -

mă-ntreb, în locul lui dacă aș fi
pe mine cine mă va milui
de nu - Lumină sfântă - m-ai iubi?