Emil Cioran[Emil_Cioran]

Ciudad de residencia: Rășinari, Sibiu
Tiene una lengua materna


Biografía Emil Cioran

Sitio Web personal Emil Cioran


 La dirección directa de este autor es : 

Los textos màs recientes:

Los textos màs recientes:

Comentarios:

Textos inscritos por este autor en la biblioteca:

Pàgina: 1

Din tot ce-i fugar.. :
Ensayo 2003-02-28 (11079 senalas)

Exerciții de admirație : Benjamin Fondane
Ensayo 2009-04-20 (9686 senalas)

Exerciții de admirație : Guido Ceronetti Infernul trupului
Ensayo 2009-04-22 (9751 senalas)

Revelațiile durerii : Despre vidul interior
Ensayo 2009-04-25 (8906 senalas)

Revelațiile durerii : Între occidentalism și autohtonism
Ensayo 2009-04-27 (6842 senalas)

Revelațiile durerii : Cultură și viață
Ensayo 2009-05-06 (12166 senalas)

Schimbarea la față a României : Capitolul I.
Ensayo 2005-10-25 (30518 senalas)

Silogismele amărăciunii : fragmente
Ensayo 2003-08-31 (14713 senalas)

Silogismele amărăciunii : fragmente - traducerea Nicolae Bârna
Ensayo 2009-07-19 (12298 senalas)

Tratat de descompunere : Filozofie și prostituție
Ensayo 2009-04-26 (7041 senalas)

Tratat de descompunere : Fărădelegile curajului și ale fricii
Ensayo 2009-04-26 (10782 senalas)

Tratat de descompunere : Echivocul geniului
Ensayo 2009-12-30 (8415 senalas)

Urgența catastrofei : Din "Sfârtecare"
Ensayo 2005-02-14 (9608 senalas)

Biografía Emil Cioran

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român stabilit în Franța.

Emil Cioran s-a născut la Rășinari, județul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile Austro-Ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.

Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua aparută la începutul anilor '90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, "pretențioase și stupide".

Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care din păcate a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente.[1] Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune[2], ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.

Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul "Andrei Șaguna" din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei, a cărei variantă definitivă (rămasă inedită până în 1991) va fi încheiată în 1945, când se stabilește definitiv în Franța.

După moartea Simonei Boué, prietena de o viață a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviință. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja aparute, se află și un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câțiva ani din perioada ulterioară lui 1972 (anul în care se opresc Caietele sale), document de un excepțional interes pentru editori și cititori, și probabil ultima scriere inedită a filozofului.